LEGAL
INFO@Law-Counsel.com
| Copyright
© 2000-2003 Daliv Group |
1.Care sunt
conditiile pentru exercitarea unei activitati comerciale
in Romania?
Cadrul general de
desfasurare a activitatilor comerciale in Romania este
stabilit de Constitutia din 1991.
Aceasta precizeaza
expres ca economia Romaniei este o economie de piata.
Conform constitutiei statul este obligat sa asigure
libertatea comertului si protectia concurentei loiale. In
economia Romaniei actioneaza asadar legea cererii si a
ofertei. La baza acesteia se afla proprietatea privata
care este protejata si GARANTATA. In acest sens
Constitutia, in art.41 intitulat Protectia proprietatii
private-, al.(1) precizeaza: "dreptul de proprietate
si creantele asupra statului, sunt garantate".
Proprietatea privata beneficiaza de acelasi conditii
fiinnd ocrotita in mod egal de lege, indiferent de
titularul acesteia.
In acest cadru
general actioneaza legi specifice care reglementeaza
aspecte diferite cum ar fi modul de infiintare,
autorizare si functionare a societatilor comerciale,
impozite si taxe, protectia consumatorilor, etc. Toate
aceste legi specifice respecta insa principiile generale
inscrise in Constitutie.
Dan Livescu
2.Care
sunt formele de societati comerciale in Romania?
Formele de
societati comerciale in Romania sunt reglementate de
Legea 31/1990 republicata cu modificari in Monitorul
Oficial al Romaniei nr.33/29.01.1998.
Societatile
comerciale se pot constitui in una din urmatoarele forme:
societate in nume
colectiv societate
cu raspundere limitata societate in comandita simpla
societate pe
actiuni societate
in comandita pe actiuni
Fiecare din aceste
forme de societati comerciale are caracteristici
specifice. Alegerea uneia sau alteia dintre aceste forme
de societati este determinata de factori diferiti cum ar
fi: modul in care intreprinzatorul concepe organizarea si
dezvoltarea ulterioara a afacerii, numarul de asociati,
capitalul social,etc.
Dan Livescu
3.Ce trebuie
sa cuprinda actul constitutiv al unei societati cu
raspundere limitata(SRL) dar al unei societati pe actiuni(SA)?
Legea 31/1990 cu
privire la societatile comerciale prevede ceea ce trebuie
sa cuprinda in mod necesar actul constitutiv al unei
societati comerciale pentru a putea fi autorizata. Daca
sunt insa doi sau mai multi asociati, iar dvs. doriti sa
dezvoltati o afacere care sa functioneze si sa nu
pierdeti timp si bani in procese intre asociati aceste
date nu sunt suficiente. In practica exista un numar
foarte mare de procese intre asociati datorate faptului
ca nu au acordat suficienta atentie reglementarii
raporturilor dintre asociati, modului in care societatea
functioneaza. Asadar, in situatia in care sunt mai mult
de doi asociati, este necesar ca, impreuna cu un jurist
specializat si care intelege fenomenul afacerilor, sa
acordati timp pentru un "brainstorming" cu
privire la situatiile potentiale ce pot apare in
organizarea si functionarea societatii.
In ceea ce priveste
clauzele obligatorii in vederea autorizarii, acestea sunt:
numele, prenumele,
locul si data nasterii, domiciliul si cetatenia
asociatilor (in cazul in care acestia sunt persoane
fizice); denumirea, sediul si nationalitatea asociatilor
(in cazul in care acestia sunt persoane juridice) forma, denumirea, sediul
si, daca este cazul, emblema societatii; obiectul de activitate cu
precizarea domeniului si a activitatii principale;
capitalul social
subscris si varsat cu precizarea aportului fiecarui
asociat in numerar sau in natura, valoarea aportului in
natura si modul evaluarii; data la care se va varsa
integral capitalul social subscris; numarul si valoarea nominala a
partilor sociale, precum si numarul partilor sociale
atribuite fiecarui asociat pentru aportul sau; administratorii
societatii, puterile ce li s-au conferit si modul in care
urmeaza sa le exercite; partea ce revine fiecarui asociat
la beneficii si pierderi; sediile secundare (sucursale,
agentii, reprezentante sau alte unitati fara
personalitate juridica) durata societatii modul de dizolvare si
lichidare a acesteia
Actul constitutiv
al unei societati pe actiuni va cuprinde toate datele
cerute pentru un SRL cu urmatoarele precizari:
- capitalul social
varsat de fiecare actionar nu va putea fi mai mic de 30%
din cel subscris.Restul de capital social va trebui
varsat in termen de 12 luni de la inmatriculare.
- in plus fata de
SRL, actul constitutiv al unei societati pe actiuni va
trebui sa cuprinda: specificarea daca actiunile sunt
nominative sau la purtator; daca sunt mai multe categorii
de actiuni se vor arata numarul, valoarea nominala si
drepturile conferite fiecarei categorii de actiuni;
garantia pe care
administratorii sunt obligati sa o depuna; numele, prenumele, locul
si data nasterii,domiciliul si cetatenia cenzorilor (daca
sunt persoane fizice);denumirea ,sediul si nationalitea
cenzorilor (daca sunt persoane juridice).
Dan Livescu
4.Care
este capitalul social minim al unei societati cu
raspundere limitata?Dar al unei societati pe actiuni(SA)?
Capitalul social
minim al unei societati cu raspundere limitata este de 2.000.000
lei. Pentru o societate pe actiuni capitalul social minim
este de 25.000.000 lei.
Dan Livescu
5.Cum poate
fi exclus un asociat dintr-o societate comerciala ?
In primul rand
trebuie facute unele precizari. Asfel, problema
excluderii unui asociat din societate se pune numai in
cazul societatii in nume colectiv, in comandita simpla
sau cu raspundere limitata iar in cazul societatii in
comandita pe actiuni se aplica numai asociatilor
comanditati nu si asociatilor comanditari. Asociatii (actionarii)
societatilor pe actiuni care au platit actiunile, nu pot
fi "exclusi", la baza mecanismului de
functionarea al acesteia stand capitalul si nu persoana
asociatilor.
Asadar, asociatii
din societatile in nume colectiv, cu raspundere limitata,
in comandita simpla precum si asociatii comanditati din
societatile incomandita pe actiuni pot fi exclusi.
Cauzele pentru care pot fi exclusi din societate sunt
prevazute de Legea 31/1990 republicata cu modificarile
ulterioare.
Excluderea se
pronunta prin hotarare judecatoreasca la cererea
societatii sau a aricarui asociat.
Hotararea
definitiva de excludere se va depune in termen de 15 zile
la oficiul registrului comertului pentru a fi inscrisa.
Dispozitivul hotararii se va publica in Monitorul
Oficial, partea a IV-a.
Dan Livescu
6.Cum ma pot
retrage din societatea cu raspundere limitata unde sunt
asociat?
Intr-o societate cu
raspundere limitata asociatul se poate retrage: in cazurile prevazute de
actul constitutiv; cu acordul celorlalti asociati;
daca actul
constitutiv nu prevede nimic cu privire la retragere sau
nu se realizeaza acordul unanim al celorlalti asociati,
retragerea se poate face, pentru motive temeinice, in
baza unei hotarari a tribunalului.
In ceea ce priveste
partea ce va revine din patrimoniul societatii, aceasta
se stabileste: prin acordul asociatilor sau de un
expert desemnat de acestia; in caz de neintelegere, de
instanta de judecata.
Dan Livescu
7.Doresc sa
extind activitatea societatii infiintand in acest scop
filiale sau sucursale. Ce diferenta este intre acestea si
ce este mai bine sa infiintez: filiale sau sucursale?
Principala
diferenta o reprezinta faptul ca filialele au
personalitate juridica proprie iar sucursalele sunt
dezmembraminte fara personalitate juridica ale
societatilor comerciale. Aceasta inseamna ca: Filialele sunt societati
comerciale distincte de societatile "mama",
participa la raporturile juridice in nume propriu, isi
asuma drepturi si obligatii angajindu-si propria
raspundere. Constituirea filialelor se face in una din
formele de societate prevazute de Legea 31/1990 cu
privire la societatile comerciale in conditiile si avind
regimul juridic prevazut pentru acea forma. Desi este o
societate de sine statatoare, filiala se afla insa sub
controlul societatii "mama" care detine
majoritatea capitalului social. Sucursalele nu au personalitate
juridica proprie, nu participa la raporturile juridice in
nume propriu iar raspunderea pentru obligatiile asumate
se poate extinde asupra societatii "mama".
Constituirea sucursalelor se face in conditiile prevazute
de actul constitutiv si se inmatriculeaza la registrul
comertului din judetul unde vor functiona. Daca actul
constitutiv nu mentioneza nimic cu privire la sucursale,
este necesara o hotarare a adunarii generale a
asociatilor in acest sens, care sa dispuna si modificarea
actelor constitutive.
Referitor la ce
este mai bine sa se infiinteze, filiala sau sucursala, nu
se poate spune ca una este mai buna decat alta. Alegerea
se face in functie de tipul de afacere ce se doreste sa
se dezvolte, de caracteristicile acesteia. Dezvoltarea si
extinderea corporativa o firmelor impune crearea unor
structuri societare care pot cuprinde insa nu numai
sucursale sau filiale ci si agentii, reprezentante, alte
sedii secundare sau puncte de lucru. Numai dupa o
analiza, impreuna cu un jurist specializat si care
intelege mecanismul afacerilor, se va alege acel mod de
extindere a afacerii care sa corespunda cel mai bine
scopurilor urmarite.
Dan Livescu
8.Ce
diferenta este intre un SRL si un SNC? *
Legea 31/1990
privind societatile comerciale stabileste cadrul legal
general. Aceasta prevede numeroase dispozitii specifice
pentru fiecare forma de societate, de la infiintare si
pana la dizolvarea si lichidarea acestora. Principalele
diferente dintre SRL si SNC sunt determinate insa de
raspunderea asociatilor si capitalul social. Astfel:
La societatea in
nume colectiv asociatii raspund nelimitat si solidar
pentru obligatiile sociale; creditorii societatii se vor
indrepta impotriva acesteia pentru obligatiile ei si,
daca aceasta nu le plateste in termen de 15 zile, se vor
putea indrepta impotriva asociatilor. La societatea cu
raspundere limitata asociatii raspund numai in limita
capitalului social. Pentru societatile cu raspundere
limitata legea prevede o limita minima de capital social.
La societatile in nume colectiv nu exista o limita minima
de capital social.
Dan Livescu
9.In situatia
in care intr-o societate cu raspundere limitata se
retrage unul dintre asociati, ce formalitati trebuie
indeplinite?
Depinde daca exista
sau nu acordul celorlalti asociati pentru retragere.
Daca exista acordul
ceorlalti asociati, se va modifica actul constitutiv
respectandu-se conditiile de fond si de forma pentru
incheierea lui. Aceasta inseamna ca asociatii vor incheia
un act aditional care sa consemneze retragerea precum si
celelalte modificari ale actului constitutiv pe care
retragerea le presupune: capital social, repartizarea
acestuia, impatirea beneficiilor si pierderilor intre
asociatii ramasi, etc. Actul aditional de modificare a
actului constitutiv se autentifica la notar si se depune
la Registrul Comertului pentru a se mentiona in registru,
dupa care se transmite din oficiu catre Monitorul Oficial
pentru publicare pe cheltuiala societatii.
Daca nu exista
acordul unanim al celorlalti asociati, asociatul se poate
retrage pentru motive temeinice in baza unei hotarari a
tribunalului.
Dan Livescu
10.Unul
dintre actionarii unei societati pe actiuni a decedat.
Actiunile sunt nominative.Ce trebuie facut pentru a se
realiza transferul actiunilor detinute de acesta catre
mostenitorii sai?
In primul rand
trebuie sa va dovediti calitatea de mostenitor.
Astfel, in urma
decesului, se deschide succesiunea, mostenitorii primind
o cata-parte abstracta din patrimoniul mostenit. Prin
realizarea partajului succesoral, proportional catei-parti
ce o detine, fiecare mostenitor devine proprietar
exclusiv al unor bunuri eliberandu-se in acest sens un
certificat de mostenitor.
Conform Legii 31/1990,
societatile comerciale pe actiuni trebuie sa tina, prin
grija consiliului de administratie, un registru al
actionarilor care sa arate numele, prenumele si
domiciliul actionarilor.
Daca actiunile va
revin dvs., in baza certificatului de mostenitor,
solicitati societatii respective inscrierea dvs. in
registrul actionarilor.
Dan Livescu
URMATOARELE >>
|
|